Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

Publicații statistice în format electronic

Titlul publicatiei Descarca fisier Tema statistica Data aparitiei Cod publicatie
Producţia vegetală la principalele culturi, în anul 2017 PDF icon productia_vegetala_la_principalele_culturi_in_anul_2017.pdf Agricultura 29/05/2018 - 13:15 PVPC_2018
Bilanţuri de aprovizionare pentru principalele produse agroalimentare, în anul 2017 PDF icon bilanturi_de_aprovizionare_pentru_principalele_produse_agroalimentare_in_anul_2017.pdf Agricultura 25/05/2018 - 11:30 BilAprov_2018
Ancheta Structurală în Agricultură 2016 Date pe Macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe - Volumul II PDF icon ancheta_structurala_in_agricultura_2016_vol2_1.pdf Agricultura 04/01/2018 - 10:45 In curs de actualizare.
Ancheta Structurală în Agricultură 2016 Date Generale la nivel naţional - Volumul I PDF icon ancheta_structurala_in_agricultura_2016_vol1_1.pdf Agricultura 04/01/2018 - 10:41 In curs de actualizare.
Disponibilităţile de consum ale populaţiei, în anul 2016 PDF icon disponibilitatile_de_consum_ale_populatiei_anul_2016.pdf Agricultura 19/12/2017 - 10:28 DCP_2018
Bilanţuri alimentare, în anul 2016 PDF icon bilanturi_alimentare_in_anul_2016.pdf Agricultura 27/11/2017 - 15:45 BA_2017
Consumul de băuturi, în anul 2016 PDF icon consumul_de_bautruri_in_anul_2016.pdf Agricultura 27/11/2017 - 10:10 ConsB_2017
Efectivele de animale şi producţia animală, în anul 2016 PDF icon efective_de_animale_si_productia_animala_in_anul_2016.pdf Agricultura 17/07/2017 - 16:30 EAPA_2017
Producţia vegetală la principalele culturi, în anul 2016 PDF icon productia_vegetala_la_principalele_culturi_anul_2016.pdf Agricultura 26/05/2017 - 09:53 PVPC_2017
Bilanţuri de aprovizionare pentru principalele produse agroalimentare, în anul 2016 PDF icon bilanturi_aprovizionare_principalele_produse_agroalimentare_2016.pdf Agricultura 25/05/2017 - 11:30 BilAprov_2017

Pagini