Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

Publicații statistice în format electronic

Titlul publicatiei Descarca fisier Tema statistica Data aparitiei Cod publicatie
Buletin statistic de industrie nr.3/2016 PDF icon buletin_statistic_de_industrie_nr3_2016.pdf Statistica intreprinderilor 23/05/2016 - 16:30 BSI(L)_2016
Seria statistica industriei – Activitatea sectorului metalurgic PDF icon seria_statistica_industriei_activitatea_sectorului_metalurgic_anul_2015.pdf Statistica intreprinderilor 20/05/2016 - 16:30 ActMet_2016
Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare trim.I/2016 PDF icon frecventarea_structurilor_primire_turistica_cu_functiuni_de_cazare_tr1_2016.pdf Turism 20/05/2016 - 09:45 FrecvSCaz(T)_2016
Buletin statistic de comerţ internaţional nr.2/2016 PDF icon buletin_statistic_de_comert_international_nr.2_2016.pdf Comert international 19/05/2016 - 13:38 BSCI(L)_2016
Studii de conjunctură economică servicii trim. II/2016 PDF icon studii_conjuctura_economica_in_servicii_tr2_2016.pdf Statistica intreprinderilor 16/05/2016 - 16:07 SCEcon(T)_2016
Studii de conjunctură economică industria prelucratoare trim.II/2016 PDF icon studii_conjuctura_economica_in_industria_prelucratoare_tr2_2016.pdf Statistica intreprinderilor 16/05/2016 - 16:03 SCEcon(T)_2016
Studii de conjunctură economică construcţii trim. II/2016 PDF icon studii_conjuctura_economica_in_constructii_tr2_2016.pdf Statistica intreprinderilor 16/05/2016 - 15:59 SCEcon(T)_2016
Studii de conjunctură economică comerţul cu amănuntul trim. II/2016 PDF icon studii_conjuctura_economica_in_comert_cu_amanuntul_tr2_2016.pdf Statistica intreprinderilor 16/05/2016 - 15:55 SCEcon(T)_2016
Buletin statistic de preţuri nr.3/2016 PDF icon buletin_statistic_de_preturi_nr3_2016.pdf Publicatii de sinteza 13/05/2016 - 09:30 BSP(L)_2016
Fondul de locuinţe PDF icon fondul_de_locuinte.pdf Constructii, locuinte 12/05/2016 - 12:41 FL_2016

Pagini