Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

Publicații statistice în format electronic

Titlul publicatiei Descarca fisier Tema statistica Data aparitiei Cod publicatie
Buletin statistic de preţuri nr.4/2016 PDF icon buletin_statistic_de_preturi_nr4_2016.pdf Publicatii de sinteza 14/06/2016 - 12:31 BSP(L)_2016
Repere economice şi sociale regionale - Statistică teritorială(carte+CD) PDF icon repere_economice_si_sociale_regionale_statistica_teritoriala.pdf Statistica teritoriala 10/06/2016 - 16:30 ReEconSocReg_2016
Seria investiţii - construcţii în trim.I/2016 PDF icon seria_investitii_constructii_tr1_2016.pdf Constructii, locuinte 09/06/2016 - 15:15 SICon_2016
Transportul portuar de mărfuri şi pasageri trim1/2016 PDF icon transportul_portuar_de_marfuri_si_pasageri_in_trim1_2016.pdf Transport 09/06/2016 - 11:40 MaCom_2016
Buletin statistic lunar al judeţelor nr.3/2016 PDF icon buletin_statistic_lunar_judetean_nr3_2016.pdf Statistica teritoriala 06/06/2016 - 14:54 BLSJ(L)_2016
Seria turism trim.I/2016 PDF icon seria_turism_trim1_2016.pdf Turism 03/06/2016 - 13:40 STur - 2016
Seria statistică de întreprinderi - Întreprinderi noi şi profilul întreprinzătorilor PDF icon seria_statistica_de_intreprinderi-intreprinderi_noi_si_profilul_intreprinzatorilor.pdf Statistica intreprinderilor 01/06/2016 - 14:51 IntPInt_2016
Conturi naţionale regionale 2012-2013 (engleză) PDF icon conturi_nationale_regionale_2009_2013_eng.pdf Publicatii de sinteza 31/05/2016 - 16:30 ContNatReg_2016
Evenimente demografice în anul 2015 PDF icon evenimente_demografice_in_anul_2015.pdf Populatie 31/05/2016 - 14:17 EvDem_2016
România în cifre - breviar statistic (română) PDF icon romania_in_cifre_breviar_statistic.pdf Publicatii de sinteza 30/05/2016 - 14:05 RomC_2016

Pagini