Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

buletin statistic de preturi

Buletin statistic de preţuri nr.10/2024

Teme statistice Publicatie: 
Publicatii de sinteza

Publicația prezintă, lunar, evoluția ratei inflației, indicele prețurilor de consum pe total, mărfuri alimentare, nealimentare și servicii, indicii armonizați ai prețurilor de consum pe grupe de mărfuri și servicii, conform clasificării ECOICOP; indicii prețurilor producției industriale pe total, piața internă și piața externă pe activități (diviziuni) CAEN Rev.2 și marile grupe industriale; indicii prețurilor producției industriale pe total (piața internă și piața externă) pe activități (clase) CAEN Rev.2; indicii prețurilor principalelor produse agricole, prețurile medii și indicii prețur

Buletin statistic de preţuri nr. 9/2024

Buletin statistic de preţuri nr. 8/2024

Buletin statistic de preţuri nr. 7/2024

Teme statistice Publicatie: 
Publicatii de sinteza

Publicaţia prezintă, lunar, evoluţia ratei inflaţiei, indicele preţurilor de consum pe total, mărfuri alimentare, nealimentare şi servicii, indicii armonizaţi ai preţurilor de consum pe grupe de mărfuri şi servicii, conform clasificării ECOICOP; indicii preţurilor producţiei industriale pe total, piaţa internă şi piaţa externă pe activităţi (diviziuni) CAEN Rev.2 şi marile grupe industriale; indicii preţurilor producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) pe activităţi (clase) CAEN Rev.2; indicii preţurilor principalelor produse agricole, preţurile medii şi indicii preţu

Buletin statistic de preţuri nr.6/2024

Buletin statistic de preţuri nr.5/2024

Buletin statistic de preţuri nr.4/2024

Buletin statistic de preţuri nr.3/2024

Buletin statistic de preţuri nr.2/2024

Buletin statistic de preţuri nr.1/2024

Imagine publicatie: 

Pagini

Subscribe to RSS - buletin statistic de preturi