Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

Publicații statistice în format electronic

Titlul publicatiei Descarca fisier Tema statistica Data aparitiei
Seria statistică de întreprinderi - Demografia întreprinderilor PDF icon demografia_intreprinderilor_2012_2016.pdf Statistica intreprinderilor 29/11/2018 - 10:05
Seria statistica industriei - PRODROM PDF icon seria_statistica_industriei_prodrom_2017.pdf Statistica intreprinderilor 28/11/2018 - 12:45
Activitatea de cercetare - dezvoltare PDF icon activitatea_de_cercetare_dezvoltare.pdf Statistica intreprinderilor 28/11/2018 - 11:55
Seria statistică de întreprinderi - Activitatea instituţiilor de credit PDF icon activitatea_institutiilor_de_credit.pdf Statistica intreprinderilor 27/11/2018 - 15:45
Balanţa energetică şi structura utilajului energetic (CD-ROM) PDF icon balanta_energetica_si_structura_utilajului_energetic_in_anul_2017.pdf Statistica intreprinderilor 19/11/2018 - 15:40
Buletin statistic de industrie nr.9/2018 PDF icon buletin_statistic_de_industrie_nr9_2018.pdf Statistica intreprinderilor 19/11/2018 - 11:15
Studii de conjunctură economică - Servicii tr.IV/2018 PDF icon studii_conjunctura_economica_in_servicii_tr4_2018.pdf Statistica intreprinderilor 15/11/2018 - 12:30
Studii de conjunctură economică - Industria prelucrătoare tr. IV/2018 PDF icon studii_conjunctura_economica_in_industrie_tr4_2018.pdf Statistica intreprinderilor 15/11/2018 - 12:00
Studii de conjunctură economică - Construcţii tr. IV/2018 PDF icon studii_conjunctura_economica_in_constructii_tr4_2018.pdf Statistica intreprinderilor 15/11/2018 - 11:50
Studii de conjunctură economică - Comerţul cu amănuntul trim. IV/2018 PDF icon studii_conjunctura_economica_in_comert_tr4_2018.pdf Statistica intreprinderilor 15/11/2018 - 11:40

Pagini