Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

Publicații statistice în format electronic

Titlul publicatiei Descarca fisier Tema statistica Data aparitiei Cod publicatie
Pensii și parciparea pe piața muncii Nepublicat Forta de munca 31/10/2024 - 16:30 PPPM_2024
Balanţa forţei de muncă la 1 ianuarie 2024 Nepublicat Forta de munca 09/10/2024 - 16:30 BFMun_2024
Forţa de muncă în România: Ocupare şi şomaj în anul 2023 (engleza) Nepublicat Forta de munca 05/08/2024 - 16:30 FMOcSom_2024
Forţa de muncă în România: Ocupare şi şomaj în anul 2023 (romana) Nepublicat Forta de munca 04/07/2024 - 16:30 FMOcSom_2024
Balanţa forţei de muncă la 1 ianuarie 2023 PDF icon balanta_fortei_de_munca_la_1_ianuarie_2023.pdf Forta de munca 09/10/2023 - 11:55 BFMun_2023
Forţa de muncă în România: Ocupare şi şomaj în anul 2022 (engleza) PDF icon labour_force_in_romania_2022.pdf Forta de munca 04/08/2023 - 09:10 FMOcSom_2023
Forţa de muncă în România: Ocupare şi şomaj în anul 2022 (romana) PDF icon forta_de_munca_in_romania_ocupare_si_somaj_2022.pdf Forta de munca 04/07/2023 - 12:30 FMOcSom_2023
Balanţa forţei de muncă la 1 ianuarie 2022 PDF icon balanta_fortei_de_munca_la_1_ianuarie_2022.pdf Forta de munca 07/10/2022 - 09:10 BFMun_2022
Forţa de muncă în România: Ocupare şi şomaj în anul 2021 (engleza) PDF icon labour_force_in_romania_2021.pdf Forta de munca 05/08/2022 - 13:24 FMOcSom_2022
Forţa de muncă în România: Ocupare şi şomaj în anul 2021 (romana) PDF icon forta_de_munca_in_romania_ocupare_si_somaj_2021.pdf Forta de munca 04/07/2022 - 11:08 FMOcSom_2022

Pagini