Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

Atributii INS

  1. realizeaza programarea strategica de dezvoltare a Sistemului Statistic National;
  2. defineste si implementeaza, in domeniul sau de activitate, cadrul normativ si institutional necesar realizarii obiectivelor strategice;
  3. elaboreaza sistemul de indicatori statistici, metodologiile de calcul, clasificarile si nomenclatoarele de interes national, pe baza cerintelor nationale, normelor si standardelor internationale si aplica tehnologiile si tehnicile specifice de obtinere si de procesare a datelor;
  4. asigura absorbtia acquis-ului comunitar si transpunerea in practica a acestuia;
  5. asigura transpunerea directivelor comunitare in domeniul statisticii si notificarea acestora catre Comisia Europeana. Suplimentar fata de procesul de notificare a masurilor nationale care transpun directive comunitare, Institutul National de Statistica notifica Comisiei Europene toate masurile legislative adoptate in domeniile guvernate de directivele comunitare transpuse in legislatia autohtona, potrivit domeniilor sale de responsabilitate;
  6. negociaza si incheie tratate internationale la nivel departamental si alte intelegeri internationale;
  7. stabileste forma de prezentare, termenele si periodicitatile de furnizare a datelor statistice solicitate;
  8. colecteaza date statistice, produce si disemineaza statistici oficiale;
  9. realizeaza studii metodologice, analize statistice si interpretari ale statisticilor oficiale;
  10. organizeaza si administreaza registrele si bazele de date statistice;
  11. coopereaza cu ceilalti producatori de statistici oficiale la elaborarea, implementarea si monitorizarea realizarii programelor statistice nationale;
  12. acorda asistenta tehnica si metodologica celorlalti producatori de statistici oficiale in proiectarea si realizarea cercetarilor statistice specifice, precum si in administrarea bazelor de date statistice;
  13. colaboreaza cu ministerele si cu alte institutii de specialitate ale administratiei publice, in vederea compatibilizarii Sistemului Statistic National cu celelalte sisteme informationale;
  14. monitorizeaza aplicarea unitara a principiilor fundamentale de functionare a Sistemului Statistic National si respectarea reglementarilor legale in domeniul statisticii oficiale;
  15. implementeaza conceptele privind managementul calitatii in statistica si ale Codului de practici al statisticii europene, in Sistemul Statistic National;
  16. initiaza programe de formare profesionala continua pentru personalul propriu si al celorlalti producatori de statistici oficiale, prin Centrul National de Pregatire in Statistica si prin alte institutii de specialitate;
  17. promoveaza cultura statistica in Romania si desfasoara activitati de cercetare stiintifica in domeniul statisticii;
  18. administreaza bunurile si gestioneaza bugetele si fondurile alocate;
  19. realizeaza si alte atributii specifice domeniului sau de activitate.

 

 

 

 


Ultima actualizare: 25-Ianuarie-2013