Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

Ancheta structurală

 

Ancheta structurală în întreprinderi

Ghid metodologic 2023.pdf
Precizari metodologice 2023.pdf
AS CS Chestionar simplificat 2023 (.pdf) (.docx)
AS CG Chestionar general 2023 (.pdf) (.docx)
AS CF Chestionar financiar 2023 (.pdf) (.docx)
AS IFN Chestionar instituție financiară nebancară 2023 (.pdf) (.docx)

Persoana de contact:
Ana IORDACHE, tel.: 0372 317 144

 

Ultima actualizare: 26 martie 2024


 

Ancheta structurală instituții de credit

AS Credit - Precizari metodologice 2022.pdf
 AS Credit - Chestionar 2022.docx

Persoana de contact:
Loredana Stolnicu, tel.: 021 313.30.72

 

Ultima actualizare: 8 mai 2023


Ancheta structurală Fonduri de pensii private

Precizari metodologice 2022.pdf
AS Fondul de pensii private - Chestionar 2022.docx

Persoana de contact:
Loredana Stolnicu, tel.: 021 313.30.72

 

Ultima actualizare: 8 mai 2023


Ancheta structurală Societăți de asigurare/Reasigurare

Precizari metodologice 2022.pdf
AS Asigurari/Reasigurari - Chestionar 2022.docx

Persoana de contact:
Loredana Stolnicu, tel.: 021 313.30.72

 

Ultima actualizare: 8 mai 2023